Trei directori constănțeni au trăit experiența perfecționării italiene, printr-un proiect Erasmus coordonat de ISJ

732

Articole de la același autor

Profesori și manageri școlari din întreaga Europă au participat, recent, la un curs de formare profesională, în Florența, în inima Toscanei, orașul artei și culturii.

Între aceștia s-au numărat și trei directori constănțeni: prof. Florin Miron de la Școala Gimnazială Nr. 1 Mangalia, prof. Geanina Mărgineanu, director al Școlii Gimnaziale Nr.1 Hârșova, și prof. Loredana Eugenia Dima, director al Școlii Gimnaziale Nr. 1 Pecineaga „Contraamiral Petrică Stoica”.

Intitulat „Classroom management solutions for teachers - New Methodologies Effective motivation, cooperation and evaluation strategies” cursul este furnizat de Europass Teacher Academy și face parte din seria activităților primului an de Acreditare Erasmus+, contract nr. 2023-1-RO01-KA121-SCH-000128908, finanțat de Comisia Europeană cu o valoare de 33.675 euro, al cărui beneficiar este Inspectoratul Școlar Județean Constanța.

Cursul a adus beneficii participanților prin faptul că a creat oportunitatea de a învăța despre: rezolvarea problemelor de management al clasei, furnizarea de instrucțiuni pentru regulamentul clasei, monitorizarea și gestionarea muncii în perechi și individual, menținerea educației centrată pe elevi, utilizarea instrumentelor TIC și AI pentru motivația elevilor la clasă, gestionarea diferitelor culturi, evaluarea și furnizarea de feedback elevilor.

Toate modulele cursului au adus în discuție perspectivele și abordările aplicate în Școala Gimnazială nr.1 Mangalia, contribuind la îmbogățirea dialogului intercultural și profesional. Experiența dobândită și cunoștințele acumulate vor fi integrate în planurile și strategiile educaționale ale școlii , cu scopul de a îmbunătăți calitatea procesului de învățare și de a răspunde mai eficient la nevoile diverse ale elevilor.

„Participarea la acest curs Erasmus+ a fost o oportunitate extraordinară de a intra în contact cu abordări didactice inovatoare și de a împărtăși bune practici cu alți profesioniști din domeniul educației. Am fost impresionat de deschiderea față de noi metode de învățare și sunt convins că tehnicile și strategiile dobândite vor avea un impact pozitiv asupra comunității noastre școlare. Suntem conștienți că viitorul educației presupune o interconectare globală. Acest curs este doar începutul unei călătorii în care dorim să integrăm cele mai bune practici în metodele noastre de predare și să oferim elevilor noștri o educație de calitate, în pas cu inovațiile pedagogice internaționale.

Cursul a fost, de asemenea, o ocazie de a aduce în prim-plan proiectele și inițiativele Școlii Gimnaziale Nr.1 Mangalia la nivel european, demonstrând că educația de calitate din România poate fi un exemplu de urmat. Vom continua să sprijinim inițiativele care aduc valoare adăugată procesului educațional și să încurajăm cadrele didactice să se perfecționeze, pentru a oferi elevilor cele mai eficiente și moderne metode de învățare", a declarat prof. Florin Miron, director al Școlii Gimnaziale Nr. 1 Mangalia.

 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5839 secunde